fbpx

Independenţa financiară

Sursa foto: freepik.com

Independenta financiara este un termen care apare din ce în ce mai des în conversații. Este înțeleasă diferit sau mai bine spus, pentru fiecare poate însemna altceva. Dar, până la urmă, este vorba despre a trăi viața pe care ți-o dorești fără restricții financiare sau fără a te gândi de două ori înainte de a cumpăra ceva. 

Ce înseamnă independenţa financiară și de ce este importantă?

Sursa foto: freepik.com

Pentru unii independența financiară înseamnă lipsa datoriilor. Pentru alții poate însemna posibilitatea de a pleca în vacanțe scumpe, iar pentru alții bani puși deoparte. Pentru tine poate însemna un venit satisfăcător și constant. 

Indiferent ce semnificație are pentru fiecare, independenta financiara dă siguranța zilei de mâine. Și asta se poate obține la orice vârstă, indiferent de serviciul pe care îl ai. 

Este important să ai o astfel de siguranță, pentru că vremurile pe care le trăim sunt incerte, mai ales din punct de vedere financiar. Să nu îți fie teamă că nu vei avea cu ce plăti facturile sau cumpăra cele necesare, poate deveni un lux. Pentru a beneficia de el, nu este niciodată prea târziu să iei măsuri. Dar, este nevoie de răbdare și de o strategie. 

Primii paşi către independenţa financiară

Sursa foto: freepik.com

Primul pas este să stabilești ce înseamnă pentru tine independența financiară și să calculezi cheltuielile pe care le ai într-o lună, precum și veniturile. Pentrua  fi sigur că le acoperi pe ultimele este nevoie poate să câștigi mai mult. Sau, să economisești. 

  • Pune bani deoparte. După ce faci un calcul pentru a vedea de ce sumă ai nevoie pentru acoperirea cheltuielilor lunare cu facturi, rate, etc., stabilește o sumă pe care să o pui deoparte, într-un cont. Ar fi bine să fie o sumă pe care să-ți poți permite lunar să o economisești, astfel ca acest lucru să devină un obicei. La un moment dat vei avea astfel o sumă de bani pentru nevoi urgente.
  • Stabilește-ți obiectivele. Mai exact pune pe hârtie exact ce îți dorești și ce înseamnă independența financiară pentru tine. În funcție de aceste lucruri, împarte obiectivele pe termen lung și scurt și stabilește un buget pentru fiecare lucru sau acțiune pe care ți le dorești. Fii cât mai specific, pentru că altfel te pierzi în detalii și cheltuieli inutile.
  • Stabilește bugetul lunar. Raportat la venitul pe care îl ai în prezent, stabilește clar fiecare cheltuială în parte. Împarte procentual venitul pentru cheltuielile zilnice, cele pentru micile plăceri, dar neapărat, nu uita de economii. 
  • Scapă de datorii. În planul către independența financiară este important să nu mai ai datorii. Încearcă să le plătești cât mai repede. Începe cu cele care au dobânda cea mai mare, rambursează mai mult lunar pe cardurile cu descoperire. Indiferent de strategie, pe care o alegi și în funcție de alte cheltuieli, fă în așa fel încât să închizi datoriile cât mai repede. Banii pe care îi direcționează într-acolo îi vei putea folosi pentru altceva, sau chiar economisi.
  • Fond de urgență. Din economiile pe care spuneam că este important să le faci lunar, un procent alocă-l unui fond de urgență. Adică, atunci când se strică mașina sau ai ceva de reparat în casă sau orice fel de urgență, să ai acești bani puși deoparte, special pentru astfel de evenimente. Este important ca fondul de urgență să fie separat de cel de economii. Astfel, vei știi exact ce și cât ai nevoie să mai economisești, ce ai cheltuit și nu amesteci oalele. 
  • Ai grijă de sănătate. E mai ieftin să previi decât să tratezi. Așa că nu te zgârci la un abonament la sala de sport, pentru că mișcarea este esențială. Dacă neglijezi acest aspect s-ar putea ca mai târziu să plătești mai mult pentru diferite investigații medicale. Așa că fă sport, cumpără mâncare de calitate și vei avea o viață mai echilibrată ce îți va oferi suportul pentru viitor. 

Strategii de economisire și investiții

Sursa foto: freepik.com

Nu întâmplător primul sfat a fost cel de economisire. Indiferent de câștigul lunar, este important ca un anumit procent să meargă în această direcție. Pentru că, altfel, cu cât câștigi mai mult, cu atât o să cheltui mai mult, deci independența financiară pe care speri să o obții este undeva departe la orizont. 

  • Redu cheltuielile. Pune pe hârtie pe ce cheltui lunar. Redu abonamentele care sunt prea mari, renunță la cele care nu sunt utile. Dacă ești un client vechi, încearcă să renegociezi prețul. 
  • Fă cât mai mult ”in house”. Adică alege să faci ceea ce se poate acasă, și nu mai cumpăra sau comanda. De exemplu, pachețelul pentru serviciu prepară-l cu o seară înainte acasă și nu îl mai cumpăra din oraș, la fel ca multe cine din lună, de exemplu. Dacă ai de spălat haine, fă-o acasă, nu le mai duce la curăţătorie. Orice serviciu de acest fel este mai scump decât dacă îl faci tu singur.
  • Economisește energie. Transformă-ți casa într-un eficientă energetic. Schimbă electrocasnicele cu unele mai noi, care consumă mai puțin, becurile clasice cu LED-uri, închide luminile în camerele în care nu stai, scoate din priză aparatele pe care nu le folosești. În timp, vei observa schimbări la facturile pe care le plătești. 

Acestea sunt doar câteva exemple despre cum poți să economisești, dacă ești atent la cheltuieli. În funcție de stilul de viață poți să găsești și să ajustezi din cheltuieli, astfel încât la final de lună să îți rămână mai mulți bani în portofel. 

Iar apoi, după ce faci asta, ar fi bine să investești banii economisiți și chiar un procent din venitul lunar. O investiție bună ar fi în fondurile de economii, în asigurări de viață sau sănătate, sau în fonduri de investiții. 

Acestea îți pot aduce un venit pasiv, dar înainte de a face investiția, asigură-te că o faci în compania care are o bună poziționare pe piață. Află cât mai multe despre tot acest proces, pentru a fii sigur că faci alegerea corectă, interesează-te despre beneficii, câștiguri și obligațiile tale financiare. 

Diversificarea surselor de venit

Sursa foto: freepik.com

Calea catre independenta ta financiara înseamnă și diversificarea surselor de venit. Asta înseamnă și venituri din mai multe job-uri sau investiții pe care le-ai făcut, dar și siguranța că dacă una dintre ele va dispărea vei avea în continuare venituri. Adică, nu pune toate ouăle în același coș. 

Pe lângă alte multe idei pe care le poți pune în practică pentru a avea un venit în plus, una este potrivită din mai multe puncte de vedere: nu necesită investiție, nici vreun talent anume, poate fi realizată de oriunde din lume, poate aduce venituri bunicele. Mai exact:

Scrie cărți ”print on demand”

Sursa foto: freepik.com

Nu ai auzit de acest lucru? Este vorba despre a crea cărți care sunt printate și trimise clienților doar atunci când sunt comandate pe site-urile pe care au fost încărcate.  Asta înseamnă costuri zero. 

Ce trebuie să faci tu? Să creezi într-un program cum este Canva design-ul unei cărți. Începe cu o carte no content, adică o agendă sau un bloc notes, de exemplu. Gândește-te la agenda unei asistente medicale, a unui director sau a unui elev. 

Fă design-ul coperții astfel încât să fie cât mai atrăgătoare, iar interiorul realizează-l cât mai simplu și adaptat categoriei căreia te adresezi. Și, uite așa, folosind un program foarte intuitiv și câteva idei bune, ai realizat o carte. 

Apoi, urci formatul digital pe site-urile care vând așa ceva, cum e Amazon, iar în momentul în care cineva comandă cartea este printată și trimisă clientului, iar ție îți e virat în cont procentul care îți revine din vânzare. 

Și uite așa, cu un minim de efort poți avea câștiguri măricele. Cam asta e tot ce investești în această afacere- un pic de efort creator. Pentru că deși se numește carte, nu ai nevoie de talent de scriitor și nici de o altă investiție. Nu plătești chirie, angajați, furnizori și nici măcar printarea cărții sau livrarea.

Noi, la GoPublish am ajutat mii de oameni să își suplimenteze veniturile prin această metodă. Iar apoi, după ce au văzut că pot face bani atât de simplu, au trecut la nivelul următor: acela de a scrie cărți low content sau chiar high content. 

Adică să pună în pagină cărți cu un conținut redus, cum ar fi de exemplu, cărțile de colorat. Nici aici nu ai nevoie de altceva decât de puțină imaginație. 

În cazul cărților high content vorbim despre o ”poveste„ spusă în paginile lor. Dar, ce să vezi, nici în acest caz nu este nevoie să scrii tu. Poți veni cu ideea cărții, dar la scrierea textului să colaborezi cu altcineva care să conceapă, adică cu un ghost writer. Și astfel, de o idee bună pentru poveste, care să atragă, este tot ce ai nevoie pentru a vinde bine. 

Pentru ca produsul tău să ajungă la cât mai multă lume, este nevoie să îl promovezi, evident. De ajutor sunt și cuvintele cheie pe care să le folosești în descriere sau chiar în textul scris din interiorul cărții. Apoi, la fel de importante sunt site-urile pe care îți încarci creațiile. 

Dar, odată ce ai deprins toate aceste strategii, totul este extrem de simplu și mai ales, generator de venituri, fără niciun fel de investiție. 

Toate detaliile le găsești în prezentarea gratuită pe care o poți descărca de aici:

Introdu adresa de E-mail, primești Ghidul Gratuit și învață cum să vinzi cărți cu sau fără conținut la nivel global, fără stocuri, fără să le scrii, fără logistică sau tipografie și fără investiție financiară inițială!

Citește cu atenție ghidul și vei vedea că este simplu să creezi o agendă, o copertă sau chiar o carte cu conținut, care apoi să îți genereze venituri. 

După ce ai citit ghidul programează-te la o întâlnire cu noi. Vom vorbi 1 la 1 și îți vom răspunde la toate întrebările și te vom ghida în business-ul pe care îl vei începe.

Și dacă totuși nu crezi, vezi studiile de caz care spun povestea altora despre cum au reușit.

Educaţia financiară și managementul riscurilor

Sursa foto: freepik.com

În tot acest proces către independenta financiara este importantă educația în acest sens. Cel mai bine este ca ea să înceapă de timpuriu, astfel că cei mici să învețe ce înseamnă economisire, cheltuieli, plan financiar. 

Dacă însă ai trecut de acea perioadă, dar ești interesat de evoluția ta financiară, poți apela la specialiști. Sunt cursuri care te învață cum să-ți gestionezi banii. La fel de bine poți asculta podcast-uri pe această temă. Sunt oameni care vorbesc despre finanțe, investiții, venituri pasive. Ascultă-i și aplică ceea ce crezi că ți se potrivește. 

Dar, chiar dacă urmezi sfaturile celor care se pricep există și necunoscute care îți pot da planurile peste cap sau doar să le devieze puțin. Trebuie să fii pregătit și pentru aceste aspecte, iar asta face parte tot din educația financiară. 

Pentru a face față situațiilor neplăcute când poate nu mai poți economisi, sau apare o cheltuială neprevăzută destul de mare, sau ai nevoie de bani pentru cine știe ce situație urgentă, este bine să ai mereu acel fond de urgențe, diferit de fondul de economii. Dacă ai așa ceva înseamnă că ai învățat că pot exista situații neprevăzute în viață cărora trebuie să le faci față financiar. 

Dacă așa ceva se întâmplă nu înseamnă că planul tău către independență financiară se oprește. Trebuie doar să te regrupezi, să reanalizezi situația, să o abordezi poate din alt unghi. Sau, să cauți alte metode de a încasa, ori să reorganizezi afacerea care își aduce bani. 

Oricare ar fi situația, educația financiară te învață cum să reacționezi în situații de criză. Cu calm și reorganizarea oricine îți poate reveni.

Sfaturi utile pentru menținerea și creșterea independenței financiare

Sursa foto: freepik.com

Independenta financiara este un obiectiv pe care oricine îl poate atinge, indiferent de venituri. Totul ține de organizarea eficientă a banilor. Nu cheltui mai mult decât încasezi și caută mereu să obții venituri din mai multe surse, fie din creșterea afacerii, fie din alte venituri pe lângă job. 

Nu uita nici de economii, pentru că pe ele pe poți baza atunci când situația e urgentă.
Sau, dacă obiectivul tău este să economisești pentru ceva anume, fă asta. Îți asiguri astfel independența pentru ceea ce îți dorești. 

Independența financiară este asigurată și dă cea mai mare siguranță atunci când vine din venituri pasive. Încearcă să găsești domeniul potrivit ție care să îți aducă asta.  Dacă îți dorești să investești fă asta în mai multe firme, companii sau fonduri, acțiuni. Chiar dacă sumele investite nu sunt mari, este important că sunt plasate în mai multe locuri. Astfel, dacă ceva nu merge bine undeva, nu rămâi fără venituri, chiar dacă per total se reduc. 

Și, nu uita, totul pornește de la educația financiară. Dacă nu știi cum să-ți gestionezi finanțele, apelează la specialiștii care te pot învăța asta. 

Învățând vei câștiga!

Autorii Articolului

Razvan Aleman & Claudiu Nistor
Fondatori ai comunității GoPublish

Descoperă cum să vinzi cărți cu sau fără conținut, global, fără să le scrii, și fără să ai nevoie de buget de stocuri, logistică sau de tipografie