fbpx

Cele mai bune idei de afaceri cu 5000 euro

Sursa foto: freepik

Trăim vremuri în care veniturile dintr-un singur job nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de multe, prețurile au crescut exagerat de mult, așa că este nevoie ori de suplimentarea veniturilor, ori de mai multe job-uri, ori de o afacere care să aducă suficienți bani. 

Pentru cel puțin două dintre aceste situații există un răspuns: o afacere proprie. Dar, vine întrebarea firească: de unde bani pentru investiție? Vine și răspunsul: nu este neapărată nevoie să ai bani foarte mulți pentru a începe un business, sau chiar deloc. 

Și dacă nu crezi că este posibil, iată mai jos câteva idei de afaceri cu 5000 de euro. Sau mai puțin. 

Avantajele si dezavantajele inceperii unei afaceri cu 5000 euro

Sursa foto: freepik

Dacă vorbim de o afacere care necesită o investiție de până la 5.000 de euro, este o afacere mică. Avantajele ei sau a oricărei alte afaceri pe care o deschizi pentru tine este faptul că nu vei avea un șef. Îți vei face programul așa cum îl dorești, în funcție și de job-ul pe care îl ai. Nu este recomandat să renunți la el din prima, pentru că fiind vorba de o afacere mică, trebuie să ai răbdare până când profitul va fi mulțumitor pentru tine. 

Aici ar putea apărea primul dezavantaj. Având un job și o afacere la început de drum, timpul liber îți va fi limitat. Vei fi nevoit să te dedici afacerii pentru a te asigura că începe bine și va fi profitabilă în timp cât mai scurt. 

Dacă alegi să-ți transformi hobby-ul în afacere, atunci vei avea un alt avantaj- acela de a face ceea ce îți place. Asta ar putea să te facă să te dedici mai mult afacerii, să o transformi într-un de succes, pentru că deja știi cum stau lucrurile în acel domeniu. 

Dacă însă nu ai nici cei maxim 5.000 de euro pentru a porni o afacere, iar ideea ta necesită această investiție, dezavantajul este că va trebui să împrumuți acești bani. Dacă ai prieteni sau familie care te poate ajuta în acest sens ar fi ideal. Dacă nu, și un împrumut bancar ar fi o soluție, însă ține cont că în acest caz vei plăti

Idei de afaceri cu 5000 euro

Sursa foto: pixabay

 

Idei de afaceri cu 5000 de euro sunt multe. Și asta pentru că nu este vorba de o sumă foarte mare. Asta înseamnă că poți alege o afacere pentru care să lucrezi de acasă, de exemplu. Sau una pentru care, până o dezvolți, să fii singurul angajat. Iată câteva idei de la care poți pleca:

1. Scrie cărți print on demand

Am început cu această propunere pentru că este una dintre cele care nu necesită investiție inițială. Da, este posibil să începi un business fără a investi de la început. 

Este nevoie doar de câteva idei bune și un program cum este Canva. Vei scrie la început cărți fără conținut. La această categorie se încadrează agendele, de exemplu. Creează agende pentru diferite meserii, fă-le o copertă atrăgătoare și urcă rezultatul final pe site-urile care vând așa ceva: Amazon este o idee. Cei care își doresc produsul tău vor plasa comanda, iar responsabilii site-ului vor printa produsul și îl vor expedia. Tu nu ai bătăi de cap cu tot acest proces, ci îți va intra în cont partea ta de bani. Dar, pentru a te asigura că vinzi cât mai mult, este nevoie de o promovare cât mai bună a produselor. 

Pentru a știi exact ce și cum să faci, ce prinde la public, cum să faci promovarea și cele mai bune site-uri pe care să îți vinzi creațiile, ghidul pus la punct de noi, cei de la Go Publish este un „îndrumar” excelent. Și unde mai pui că e și gratuit. Încă o dată- nicio investiție necesară!

Introdu adresa de E-mail, primești Ghidul Gratuit și învață cum să vinzi cărți cu sau fără conținut la nivel global, fără stocuri, fără să le scrii, fără logistică sau tipografie și fără investiție financiară inițială!

Prin acest model de business am ajuta mii de oameni să obțină venituri. Și când acestea cresc, afacerea poate trece la nivelul următor: scrierea de cărți low content, cum sunt cărțile de colorat, de exemplu. La fel, este nevoie de imaginație, timp, un laptop și un program de editare. 

Dar, cel mai înalt nivel este cel al cărților cu conținut. Nu trebuie să ai talent de scriitor, ci o idee foarte bună, pe care cineva cu astfel de înclinații să o transpună într-o poveste care va vinde. 

Ghidul de mai sus este explicit. Dacă ai nevoie de mai multe informații și ai întrebări suplimentare, programează-te la o întâlnire cu noi și îți vom explica totul, pas cu pas. 

2. Activități de ”scriitor”

Sursa foto: unsplash

Pentru a rămâne tot în sfera afacerilor ce pot fi începute fără investiție, cele care se pot desfășura doar cu ajutorul unui laptop și al talentului la scris sunt perfecte. 

Aici intră scriitorul de CV-uri pentru cei care nu știu cum să întocmească corect unul. Poți face același lucru pentru scrisorile de intenție

Dacă ești conectat la viața orașului tău, poți colabora ca jurnalist independent cu mai multe ziare sau reviste centrale. Poți scrie ori despre evenimentele din oraș, ori opinii despre diferite subiecte. Și de aici poți extrapola și să îți deschizi propriul blog. Nimeni nu te va îngrădi în idei și exprimare. Alege însă subiectele care prind la public, după o analiză preliminară. 

Companiile caută persoane care să transcrie înregistrările diferitelor ședințe. Poți face asta foarte simplu, de oriunde, dacă ai un laptop. 

Tot în această categorie de afaceri intră corectura de texte. Verifici ortografia, semantica, aranjarea în pagină.

3. Afaceri de influencer

Sursa foto: freepik

Influencer-ul a intrat de ceva vreme în nomenclatorul meseriilor, așa că de ce să nu te transformi și tu într-unul? Și aici ai mai multe posibilități: pe youtube, cu ajutorul unui podcast sau al rețelelor de socializare. Tu alegi în care dorești să te implici mai mult, în funcție de ce te pricepi mai bine: video sau foto. 

Dar, orice ai alege, nu începe nimic până nu faci un research amănunțit al pieței. Pentru că influenceri sunt mulți, este nevoie să găsești acea nișă din piață neexploatată încă. Apoi, creează conținut, adună urmăritori, iar banii vor veni și ei.

4. Planifică vacanțe

Sunt multe persoane ocupate sau care nu știu cum să caute cele mai bune cazări și bilete de avion. Fă tu asta pentru ei și vei câștiga și bani. Din nou, fără vreo investiție inițială. 

5. Editare foto- video

Fotografii și videografii chemați la evenimente private sunt de obicei foarte ocupați, astfel că nu mai au timp și pentru editarea materialelor. Dacă te pricepi la așa ceva, fă tu asta pentru ei. Îți vor aprecia talentul cu o sumă de bani.

6. Client misterios

Companiile plătesc clienți pentru a testa comportamentul angajaților sau modul de livrare sau felul în care se oferă informații. Poți face și tu asta, mai ales în timpul liber, după job-ul de bază.

7.Vending machine

Sursa foto: freepik

Aceasta este o afacere care necesită o investiție. Este vorba despre automatele amplasate în oraș, mall-uri, instituții sau…oriunde. Se vând dulciuri, cărți, mâncare. Un astfel de aparat poate costa în jur de 3.000 de euro. Ia în considerare locația, să fie una cu vad, chiria locului și investiția în produsele pe care le vei vinde.

8. Produse hand-made

Dacă ești îndemânatic, fă o investiție de maxim 2.000 de euro în materiale pe care să le transformi în produse hand-made. Poți realiza bijuterii, haine cusute manual, poți picta diferite obiecte de decor. Le pozezi și le vinzi apoi la târguri de profil sau pe site-ul pe care îl vei face. Dacă nu te pricepi să faci asta singur, va fi nevoie de un cost suplimentar pentru cel care va face site-ul și îl va întreține.

9. Hotel de anvelope

Dacă cumva ai un spațiu măricel, nefolosit, poți face bani cu el. Pune-l la punct, cumpără sisteme de depozitare și transformă-l în hotel pentru anvelope. Sunt multe persoane care nu au unde să depoziteze anvelopele pe timpul sezonului în care nu le folosesc. Investiția inițială nu trece de 5.000 de euro.

10. Gătește

Sursa foto: unsplash

Ești un bun bucătar, patiser sau cofetar? Nu ține bunătățile doar pentru tine. Obține actele necesare și începe să-ți vinzi produsele. Începe afacerea acasă sau într-un spațiu închiriat mic, pentru a nu avea costuri foarte mari. Își crești clientela, iar afacerea va prospera. 

11. Produse bio

Ai o grădină și nu știi ce să faci cu ea? Transform-o în sursă de bani. Cultivă fructe și legume, pe care apoi vinde-le. Investiția va consta în semințele necesare, iar la recoltă se vor număra câștigurile.

12. Deschide un minicamping

Sursa foto: freepik

Ai această grădină de care vorbeam, dar nu ți-ar plăcea să o cultivi? Investește în canalizare, circuit de apă și închiriaz-o ca pe un minicamping. Caută pe internet grupuri de persoane pasionate de astfel de călătorii, promovează-ți ideea, iar cu timpul pune la punct și activități pe care le poți oferi oaspeților.

13. Dropshipping

Această afacere a intrat și pe piața românească. Presupune să-ți faci un site și să te afiliezi la furnizori mari, cum e, Aliexpress, Shine. Promovezi produsele, iar clientul va comanda pe site-ul creat de tine și asta fie pentru că nu are încredere în site-urile din alte țări, fie că îi place brand-ul tău. Tu vei trimite comanda mai departe, vei factura online, iar clientul va primi produsele livrate de site-ul mamă. 

14. Design

Sursa foto: freepik

Îți place tot ce ține de design interior sau peisagistică? Atunci fă-ți cunoscută oferta pe grupurile de profil și ajută-i pe alții să decoreze casa sau grădina. Investește într-un program profi de design și vei putea face asta pentru oricine, de oriunde din lume. 

15. Job remote

dacă însă nu ești convins că vrei neapărat să începi o afacere într-un alt domeniu, folosește-ți expertiza pe care ai acumulat-o până acum. Găsește ceva de făcut în domeniul în care ai lucrat până acum, trimite CV-uri și vei obține un job part-time sau cine știe, vei deveni asociat într-o afacere.

Sfaturi utile pentru începerea unei afaceri de succes cu 5000 euro

Sursa foto: freepik

Fie că alegi una din ideile de mai sus pentru a începe o afacere, fie că ai altă perspectivă, important este să pornești la drum. 

Înainte de toate fă un research, află ce se cere pe piață în domeniul pe care l-ai ales, apoi fă o evaluare a investiției inițiale, dacă este cazul. 

Nu pierde din vedere planul financiar pe câteva luni măcar, pentru a știi cum să-ți planifici activitățile, relațiile cu clienții. 

Alegerea domeniului este importantă. Orientează-te către ce știi deja sau către ceva care nu necesită talente speciale. Alege acea parte a clienților sau a activităților care nu a fost exploatată atât de tare, pentru că acolo vei găsi loc de promovare și atragere de clienți. Dacă te vei îndrepta către un domeniu suprasaturat s-ar putea ca reușita să se lase așteptată, pentru că va fi greu să vii cu ceva nou, care să atragă. 

Orientarea este în acest caz, cel mai bun start. Alege bine, în cunoștință de cauză, pentru că dacă alegi să investești cei 5.000 de euro ar fi bine să reușești să-i recuperezi cât mai repede, pentru a intra apoi pe profit. 

Autorii Articolului

Razvan Aleman & Claudiu Nistor
Fondatori ai comunității GoPublish

Descoperă cum să vinzi cărți cu sau fără conținut, global, fără să le scrii, și fără să ai nevoie de buget de stocuri, logistică sau de tipografie