fbpx

Cum sa incepi o afacere de la zero in Romania?

Sursa foto: freepik.com

Crezi că o afacere proprie te va scoate din impas, fie el financiar sau personal? S-ar putea să ai dreptate. Se spune că un business te ajută să crești nu doar din punct de vedere al finanțelor ci te vei și dezolta foarte mult. Dar, numai dacă faci lucrurile riguros și în ordinea corectă, evident. 

Astfel s-ar putea să cochetezi cu ideea despre cum sa iti deschizi propria afacere și nu este un lucru complicat în ziua de astăzi, să știi. Există foarte multe idei de afaceri pe care le poți începe cu bani foarte puțini sau chiar fără investiții inițiale. Dacă ți se pare puțin ireal citește în continuare și te vei convinge. 

Totuși, această întrebare ”cum să începi o afacere?” este, într-adevăr, primul pas, pentru că de aici pornește apoi totul: de la dorința de a câștiga bani fără să ai șefi, program prea inflexibil sau câștiguri limitate. 

Evident că de aici pot apărea și temeri și provocări însă nu te îngrijora, nu e atât de complicat precum sună. Uniiantreprenori au început afaceri de succes cu mulți ani în urmă, fără să fi avut ăndrumările sau oportunitîțile care există acum. S-au ghidat după instinct, ceea ce nu e rău, într-o piață pe atunci nesigură, indiferent de domeniu.

Acum lucrurile stau un pic mai simplu pentru că există precedent, există ghiduri, există oameni care te pot ajuta, există  alte oportunități. 

Așa că, dacă vorbim despre cum să incepi o afacere, totul pornește de la dorință, ceea ce s-ar putea să ai deja. Apoi urmează alegerea domeniului, întocmirea actelor și prima comandă. Deci, cum sa iti deschizi o afacere? Destul de simplu!

Cum poti sa incepi o afacere de la zero in Romania?

Sursa foto: unsplash.com

Mulți dintre cei care doresc să înceapă o afacere aleg domeniul în care au lucrat până la acel moment. Este indicată această alegere pentru că viitorul antreprenor are experiența necesară în acea zonă de activitate, cunoaște detaliile sale.
Dar, la fel de bine se poate accepta provocarea unui domeniu nou. Așa entuziasmul va fi mare, dorința de a reuși la fel, iar aplombul poate propulsa afacerea pe primele trepte încă de la început. 

Aici depinde de tine ce variantă alegi. Dar înainte de asta studiază bine piața, află unde e loc pentru un nou serviciu și unde piața e suprasaturată. 

Informează-te și la instituțiile abilitate ce acte ai nevoie pentru afacerea ta, ce taxe trebuie plătite și ce formă legală este necesară pentru înființarea firmei. Tot acest research nu îți va lua mult timp, dar va fi extrem de valoros pentru succesul afacerii.

Care sunt pasii pentru deschiderea unei afaceri?

Sursa foto: freepik.com

Pașii pentru deschiderea unei afaceri sunt extrem de clari în România și ar trebui urmați îndeapreape pentru ca totul să decurgă lin și fără probleme, mai ales atunci când vine vorba de legalitate și birocrație. 

Dar, până acolo, este nevoie în primul rând de stabilirea domeniului și exact a tipului de afacere pe care vrei să o începi. Acesta este primul pas și cel mai important, pentru că de aici decurg următoarele. Acest pas este poate și cel mai complex, pentru că implică studierea pieței, a concurenței și un plan de afaceri axat pe specificul activității. 

Apoi urmează pașii mai puțin plăcuți, dar necesari de stabilirea a unui buget de început, înființarea firmei, alegerea unui sediu.

Alegerea domeniului în care dorești să începi o afacere

Spuneam că ”in ce domeniu sa incepi o afacere” este prima intrebare pe care trebuie să ți-o pui după ce îți vine în minte ideea de antreprenoriat. Iar răspunsul trebuie să fie unul bine gândit și argumentat pentru că de el va depinde tot ceea ce va urma. 

Așadar, înainte de a te hotărî asupra unui domeniu, ia în considerare ce ai lucrat înainte, în ce zonă ai expertiză, ce te pasionează sau ce merge foarte bine și crezi că ai putea face și tu. 

Dacă în mare știi cam ce ai vrea să faci, un studiu de piață te-ar ajuta enorm. Așa vei afla exact ce servicii asemănătoare sunt oferite, ce face concurența, cum își atrage clienții, vei afla tendințele pieței. 

Nu sări peste această etapă. Ceea ce vei afla te va ajuta să îți structurezi mai bine planul de afaceri și mai ales pe cel de marketing, pentru a te diferenția de concurență. 

În funcție de acest studiu vei afla care sunt punctele tari și cele slabe ale afacerii pe care vrei să o începi, dar și oportunitățile și ”portițele” de pe piață, locurile libere unde poți strecura serviciile tale. 


Orientează-te și alege o afacere simplă, ce îți generează venituri pasive

Sursa foto: freepik.com

Un exemplu în acest sens este modelul de afacere GoPublish în sistem print on demand. Poți începe cu o astfel de activitate, pentru că nu necesită investiție în bani și nici echipamente sau alte tipuri de resurse, ci doar timp din partea ta. Nu ai nevoie de stocuri, de relații cu furnizori sau tipografii și nici măcar nu livrezi tu către clienți. Nu-i așa că sunt uimitor de bine? 

Mai exact vei scrie sau creat cărți cu sau fără conținut. Deci, nu trebuie nici să ai talent de scriitor. Cum așa, vei spune? Ce fel de afacere e asta? E o afacere pe care o poate face oricine și care a generat deja succes pentru foarte mulți oameni. Nu crezi? Poți vedea în studiile de caz câteva povești reale ce te pot inspira și motiva.

În ce constă acest model de business, mai precis?

Creezi cărți fără conținut sau cu minim de conținut. Aici intră agendele de tot felul, caiete de notițe sau cărțile de povești pentru copii, cu foarte puțin text sau cele de colorat. 

Tu, antreprenorul, crezi design-ul într-un program ce se găsește pe internet, cum este Canva spre exemplu. Aici intervine cea mai mare parte din contribuția ta: fii inventiv, creează un design atrăgător și coperți care să vândă. 

Nu te grăbi, revizuiește de câteva ori ceea ce ai muncit și îmbunătățește acolo unde crezi că e cazul. 

Apoi, încarci cărțile pe site-uri de vânzare cum este Amazon, care vând oriunde în lume. Clienții vor comanda pe aceste site-uri, care este necesar să aibă opțiunea de afacere de print on demand. Asta înseamnă că ei vor printa cartea doar atunci când este comandată și o vor livra către client. Iar tu vei primi procentul corespunzător pentru vânzare care poate fi cuprins între 30 și 70%.

Nu te limita la un singur produs. Fă un research, caută nișa care cumpără agende, de exemplu, sau caiete în care să noteze diferite idei și dezvoltă paleta de astfel de cărți. Cu cât mai variate și cu un design mai atractiv, cu atât vânzările sunt mai mari și vor veni constant, pe termen lung. 

Dar, pentru a vinde cât mai mult, este necesar să faci promovare. Și aici nu vorbim doar de acest tip de afacere, ci de oricare altul. Fă-ți cunoscute serviciile prin intermediul rețelelor sociale, bannerelor outdoor, advertorialelor și chiar platformelor pe care vei vinde cărțile. 

Alege varianta care se potrivește cel mai bine afacerii tale și bugetului. Scoate în evidență beneficiile afacerii, gândește campanii de fidelizare a clienților, fă ceva în plus față de concurență. 

Descarcă ghidul de mai jos și află ce ai de făcut pas cu pas pentru a începe chiar acum acest business și a te bucura de succes. 

Introdu adresa de E-mail, primești Ghidul Gratuit și învață cum să vinzi cărți cu sau fără conținut la nivel global, fără stocuri, fără să le scrii, fără logistică sau tipografie și fără investiție financiară inițială!



Stabilirea bugetului initial

Sursa foto: freepik.com

Și acum că am vorbit despre buget, acesta este cu siguranță un aspect important atunci când pleci la drum. În funcție de afacerea pe care alegi să o începi, stabilește-ți bugetul, dacă implică vreunul și nu ai ales deja sistemul Go Publish. 

Ia în calcul tot ce este nevoie, măcar pentru primele luni. Aici intră chiria, dacă ai nevoie de un spațiu, salarii, servicii de marketing, stoc de materiale, cheltuieli cu platformele online, diverse taxe etc.

În funcție de toți acești parametrii suma poate să fie una pe care să ți-o permiți sau ți-ar putea depăși posibilitățile. În acest caz ai mai multe variante. Ori contractezi un împrumut de la o bancă, special pentru un start-up, te împrumuți de la familie și prieteni sau te asociezi cu cineva care poate veni cu o parte de capital. 

Oricum ar fi, fii chibzuit! 

Chiar dacă îți dorești ca de la început toate lucrurile să fie perfecte, ține totul la minimul necesar. Nu uita că ești la început și afacerea are nevoie să crească, iar apoi poți investi în diferite aspecte de care are nevoie. Nu te arunca cu capul înainte de la bun început!

De aceea este bine să te orientezi către acele afaceri precum este afacerea Go Publish care nu implică costuri inițiale, deci practic nu ai nimic de pierdut. 

 

Realizarea unui plan de afaceri

Sursă foto: unsplash.com

Pentru ca bugetul să fie unul realist, planul de afaceri joacă un rol esențial în special în acele afaceri complexe care necesită bugete mari și resurse umane și materiale. Deci nu sări peste el. 

Iată câteva capitole pe care trebuie să le bifezi în acest caz:

  • Costuri de închiriere și amenajare a spațiului

Aici va merge probabil cea mai mare parte a banilor de început. Alege o locație potrivită pentru afacerea ta, nu una exagerat de mare, iar dacă este vorba doar despre un birou, de exemplu, nu investi de la început foarte mulți bani în amenajarea lui.

  • Echipamente necesare

În funcție de afacere, stabilește suma de care ai nevoie pentru echipamente: fie că vorbim de birotică, fie despre echipamente de bucătărie, de exemplu sau de brodare.

  • Salarii

Calculează cât vor fi salariile angajaților, dar și cele ale administratorului firmei.

  • Vânzări

Stabilește un plan maximal și unul minimal pentru viitoarele vânzări. În funcție de asta ajustezi din restul cheltuielilor.

  • Punctul de echilibru

Acesta este punctul în care vânzările sunt constant mai mari decât costurile de deschidere ale afacerii. În acest caz ajungi să ai profit, iar în funcție de acest lucru stabilești prețul de vânzare al produselor sau serviciilor tale.

  • Cash flow și profitabilitate

Cele două sunt diferite. Cash flow-ul este diferența dintre cheltuieli și încasări lunare. Cash flow-ul este fluctuația banilor într-o zi. Ești în profit dacă încasările sunt mai mari decât plățile. 

  • Obiective financiare

Stabilește-ți aceste obiective trimestrial. Cât vrei să vinzi, cât vrei să investești, ce vrei să dezvolți. Sunt necesare aceste predicții pentru dezvoltarea constantă a afacerii. 

Descarcă Ghidul Go Publish și descoperă cât de ușor poți începe o afacere simplă dar de succes, fără a avea nevoie de toate elementele de mai sus. 

Introdu adresa de E-mail, primești Ghidul Gratuit și învață cum să vinzi cărți cu sau fără conținut la nivel global, fără stocuri, fără să le scrii, fără logistică sau tipografie și fără investiție financiară inițială!


Stabileste locatia si sediul social

Sursă foto: unsplash.com

Locația afacerii, mai ales dacă este vorba despre a livra servicii publicului sau a vinde ceva, este extrem de importantă. Poate asigura succesul încă de la început, dacă este bine aleasă. 

Pentru asta studiază piața, află despre obiceiurile oamenilor în zona în care ai găsit o posibilă locație. Sau, invers, în funcție de profilul clientului ideal caută zona potrivită. 

Acesta este punctul de lucru. Ai nevoie însă și de un sediu social care poate fi la adresa de domiciliu al unuia dintre asociați sau administratori sau poate fi o altă locație, pentru care trebuie încheiat un contract de comodat care se reînnoiește în fiecare an. 


Infiinteaza o firma

Indiferent de activitatea pe care ai ales să o începi, este nevoie ca aceasta să se desfășoare pe o bază legală. Iar aceasta este înființarea unei firme. Alege însă forma care ți se potrivește cel mai bine: SRL,  PFA, SA. 

Aapoi, înregistreaz-o la Registrul Comerțului, găsește un contabil care să te ajute și cam asta e tot. 

Atunci când mergi la Registrul comerțului pentru depunerea actelor, trebuie să ai pregătit:

  • Numele firmei
  • Codul CAEN principal și cele secundare
  • Dovada sediului social și semnăturile de accept ale vecinilor, dacă acesta este într-un bloc
  • Cazierul fiscal al asociaților și administratorului
  • Dovada capitalului social
  • Actele personale: BI, certificat de naștere și/sau divorț dacă numele de familie nu coincid


Sfaturi utile pentru inceperea unei afaceri online sau offline

Sursă foto: unsplash.com

Indiferent că afacerea pe care vrei să o începi este offline sau online, principiile sunt cam aceleași: alegerea domeniului și tipului de afacere este primul și cel mai important pas. De aici decurg toate celelalte.

Dacă nu ai bani de investit, atunci o afacere online este alegerea potrivită, pentru că investițiile sunt mult mai mici sau chiar deloc, dacă alegi afacerea Go Publish. Dar evident că în afacerile online investești timp și imaginație, de cele mai multe ori. Dacă le ai, e perfect. Dacă nu, le vei dobândi pe parcurs, nu-ți face griji. 

Apoi, dacă afacerea ta din online are succes și este pretabil, o poți transfera offline. Deschizi un sediu, îl amenajezi, faci un plan de marketing și aduni clienți. Poate că vei avea nevoie de un asociat în acest caz. Alege persoana cu care ai aceleași idealuri și viziuni financiare. Altfel vă va fi greu să colaborați, iar asta va dăuna afacerii.

Nu pierde din vedere clienții. Indiferent că livrezi online sau offline, până la urmă ei trebuie să fie mulțumiți de servicii. Fără ei afacerea ta nu ar exista. De aceea, fii mereu atent la nevoile lor, la propunerile de îmbunătățire pe care le fac și nu uita de interacțiune. Răspunde-le la mesaje sau stai cu ei la o poveste când îți calcă pragul.

Sfaturi pentru începerea unei afaceri sunt multe. De ținut neapărat cont sunt cele de ordin birocratic și administrativ pentru a funcționa legal. Restul care țin de clienți, administrare, plan de afaceri, sunt subiective și țin de ceea ce vrei să obții de la afacere și în cât timp. Fiecare își administrează business-ul cum crede că e mai bine și în funcție de obiectivele stabilite. 

Însă unul dintre cele mai importante este să alegi un business care să îți aducă bucurie sau cel puțin să fie simplu de realizat și îți ofere beneficii financiare pe termen lung.  

Autorii Articolului

Razvan Aleman & Claudiu Nistor
Fondatori ai comunității GoPublish

Descoperă cum să vinzi cărți cu sau fără conținut, global, fără să le scrii, și fără să ai nevoie de buget de stocuri, logistică sau de tipografie